Am ales acest subiect deoarece observ că noțiunea de „fidelitate” este deschisă spre dezbatere și interpretare, multe femei având o percepție total diferită de cea a bărbaților. În funcție de sexul pe care îl reprezintă, oamenii își construiesc propria definiție a ceea ce înseamnă termenul mai sus amintit. Tendința frecventă și oarecum firească este de a adapta acea definiție proprilor nevoi și stiluri de viață, astfel încât o soție devotată va fi adepta exclusivității trupești și sufletești, pe când un bărbat care înșală (sau care ar înșela), va promova ideea de statornicie sufletească, dar nu neapărat trupească. Sau invers.
Există și cazuri în care definiția fidelității diferă de la femeie la femeie. Unele dintre ele merg până în pânzele albe pentru a-și susține cauza morală de fidelitate totală până la moarte, pe când altele se dau de partea cealaltă, acceptând sau preluând o doză din filozofia (aparent) evoluată, în care nu putem înșela decât cu sufletul sau susținând că atunci când comitem păcatul de a ne îndrăgosti de altcineva este momentul în care am călcat, de fapt, strâmb. Repet, ne adaptăm credințele în funcție de acțiunile pe care le întreprindem, defilând cu ele încrezătoare și uneori resemnate de ceea ce putem numi un adevăr personal, într-o realitate subiectivă. Diferența dintre aceste modele de femei pe care vi le-am dat este faptul că primele își ajustează percepția de fidelitate în funcție de propriile valori și limite, pe când cele din urmă își ajustează credințele de fidelitate în funcție de factorii externi (cum ar fi acceptarea unui bărbat infidel).
.
